• Aproape 300 de cereri depuse în cadrul programului „Dăm valoare rablei tale“, iniţiat în luna aprilie de către Primăria Sfântu Gheorghe cu scopul de a elimina din trafic maşinile vechi şi poluante, au fost aprobate de autorităţile locale. Primarul municipiului, Antal Arpad, a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că bugetul programului, stabilit iniţial la un milion de lei, va fi suplimentat pentru a putea fi retrase din circulaţie cât mai multe maşini mai vechi de 10 ani.
  • Elevii din Sfântu Gheorghe pot merge la școală pe jos şi din cartierele Gării și Oltului. Începând de luni, 14 iunie, popularul program Pedibus, care a fost lansat în urmă cu o lună, va avea noi trasee. Timp de încă două săptămâni, până la începutul vacanței școlare, elevii vor putea să se „urce” în Pedibus pe noile trasee din cartierele Gării și Oltului și să meargă dimineața pe jos, inclusiv până la Școala Gimnazială „Nicolae Colan”. Ca parte a programului, copiii din Sfântu Gheorghe sunt încurajaţi să meargă la școală pe jos, deoarece este unul dintre cele mai sigure, sănătoase și distractive moduri de a începe ziua. Copiii care participă la program se vor întâlni la ore și puncte de preluare prestabilite, de unde vor fi însoțiți de adulți până la școală pe jos.
  • Mihai Tîrnoveanu, preşedintele Asociaţiei Calea Neamului a fost iniţiatorul şi conducătorul manifestaţiei organizate cu prilejul Zilei Eroilor la cimitirul din Valea Uzului unde acum doi ani au avut loc manifestări violente între români şi maghiari.
  • În cursul săpăturilor arheologice de la cetatea din Odorheiu Secuiesc a fost descoperită singura mănăstire medievală cunoscută în Transilvania din perioada dominicană.
  • Poliţiştii din cadrul Inspectoratului judeţean de poliţie Harghita au descoperit o carieră de piatră pentru care proprietarul nu avea nici un fel de autorizaţie de funcţionare. Împotriva proprietarului carierei a fost demarată cercetarea penală şi au fost sechestrate o furgonetă, un utilaj de încărcare şi un excavator.
  • Sectoarele noii săli de sport din Szeged vor fi denumite după celebrităţi, sectorul oaspeţilor va purta numele handbalistului român Marian Cozma, fost membru al echipei rivale din Veszprém, murit în mod tragic în 2009. Potrivit informaţiei publicate joi pe site-ul clubului de handbal din Szeged, denumirile vor păstra amintirea celor care au făcut multe pentru handbalul masculin din oraş, unde acest sport are o tradiţie de 60 de ani.
  • Şi pentru Ungaria este o veste bună faptul că Barna Tánczos, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor din România, a obţinut rezultate serioase de când a preluat conducerea ministerului, a transmis, joi, Péter Szijjártó, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, pe pagina sa de Facebook, după ce l-a primit pe Barna Tánczos în biroul său. Potrivit postării lui Péter Szijjártó, poluarea mediului nu se opreşte la graniţele statelor, prin urmare, cu cât România este mai eficientă în domeniul protecţiei mediului, cu atât este mai bine şi pentru Ungaria.
  • Pentru dăinuirea naţiunii este esenţial să poată învăţa limba maghiară copiii maghiarilor care trăiesc dincolo de graniţele Ungariei, iar la aceasta contribuie diversele programe de sprijin oferite de patria mamă, a declarat, joi, Árpád János Potápi, secretar de stat responsabil pentru politici naţionale al Cancelariei Prim-ministrului ungar, în emisiunea matinală de pe canalul de actualităţi M1 al postului naţional de televiziune.

Bejegyzés navigáció