• În cadrul proiectului Castel în Transilvania au fost publicate 400 de caiete de activităţi şi de colorat în limba română şi 400 în limba maghiară, cu sprijinul Departamentului pentru Relaţii Interetnice, care îi ajută pe preşcolari şi pe elevii claselor primare să cunoască viaţa de pe vremuri în castele, conace şi în jurul acestora, a anunţat Grupul PONT care se ocupă de derularea programului. Proiectul s-a inspirat din jocurile de mare popularitate, EduCastel, care pune la dispoziţia preşcolarilor şi elevilor din clasele primare caiete de exerciţii. În aceste caiete prind viaţă meşteşuguri, obiceiuri, vestimentaţii din trecut, exerciţiile fiind completate de scurte descrieri şi texte de popularizare. Caietele sunt puse la dispoziţia castelelor şi şcolilor din România, respectiv unor fundaţii care participă activ la revitalizarea unor castele.
  • Potrivit unui studiu, maghiarii din Transilvania au mult mai multă încredere în oameni decât media din România. Al treilea pachet de rezultate ale sondajului intitulat „Maghiarii din Transilvania pe harta sistemelor de valori europene” a fost prezentat, marţi după-amiază, de specialiştii Institutului pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale, în cadrul unei conferinţe de presă online.
  • A început plata salariilor în sistemul social judeţean Harghita, după ce instituţia a primit bani de la Consiliul Judeţean pentru plata salariilor pe luna octombrie a celor aproximativ 800 de angajaţi. Nu au rămas bani însă pentru plata diferitelor impozite aferente salariilor şi pentru cheltuielile de funcţionare a sistemului.
  • La inițiativa Institutului Cultural Maghiar din București clusterul EUNIC România propune editurilor din România o nouă serie de cărți pentru copii în vederea publicării lor în limba română. Cărțile sunt selectate din literatura contemporană europeană, iar editurilor sunt prezentate texte traduse în limba română. Proiectul se desfășoară în mai multe etape: în decursul lunii noiembrie a fost demarată o campanie online prin popularizarea acestor texte, spre sfârșitul lunii noiembrie vor prezenta textele sub forma unui spectacol-lectură, iar într-un final se va discuta online despre recepția literaturii contemporane pentru copii în România şi despre traducerile literaturii pentru copii cu invitaţii Simina Popa şi Claudiu Sfirschi-Lăudat.
  • Investiţia de la centrala nucleară de la Paks (Ungaria) continuă conform graficului, cu respectarea termenelor, proiectul nu este influenţat de evoluţia pandemiei – a declarat marţi, în cadrul şedinţei comisiei economice a parlamentului ungar, János Süli, ministru fără portofoliu responsabil pentru proiectarea, realizarea şi punerea în funcţiune a celor două blocuri noi ale centralei nucleare.

Bejegyzés navigáció