Începe școala cu episcopul Márton Áron – REPORTAJ al jurnalistului BÍRÓ István de la pelerinajul pe două roți al elevilor, profesorilor și părinților, care a avut loc cu ocazia deschiderii noului an școlar de la Casa memorială „Márton Áron” din Sândominic, județul Harghita până la Mănăstirea franciscană de la Șumuleu Ciuc

Casa Tradițiilor – INTERVIU al jurnalistei MOLNÁR Krisztina cu Szabó Klára, proprietarul și inițiatorul Casei Tradițiilor din Șoimușu Mic, județul Harghita despre piesele de îmbrăcăminte, mobilier și meșteșugărești care se pot vedea la muzeul deschis în octombrie anul trecut și efectul deschiderii muzeului asupra salvării obiectelor vechi din comună

RETROSPECTIVA SĂPTĂMÂNII – Cele mai importante știri ale săptămânii printre care declarațiile recente privind criza politică din țară, apropierea din ce în ce mai vădită dintre PSD și AUR, numirea conducerilor interimare la SRR și SRTV, alegerea conducerii Parlamentului cu ocazia începerii sesiunii de toamnă, și reproșurile care au fost făcute UDMR-ului în cadrul comunității maghiare pentru că Uniunea a votat reprezentanții AUR și SOS România în conducerea Camerei Deputaților, respectiv alegerile din landul german Saxonia-Anhalt, care s-a terminat cu o victorie clară a partidului de extremă-dreapta AfD  

MaRo – Actorii maghiari ai Teatrului Szigligeti şi cei români ai Teatrului ‘Regina Maria’ din Oradea pregătesc prima producţie comună, spectacolul ‘MaRó’, după piesa lui Székely Csaba, o satiră bilingvă despre convieţuirea româno-maghiară, pusă în scenă de regizorul Bobi Pricop, directorul artistic al Trupei ‘Iosif Vulcan’. Premierele celor două foste secţii vor avea loc în 17 şi 18 octombrie. ȘTIRE

Bejegyzés navigáció