Europarlamentarul UDMR Loránt Vincze a fost ales în funcția de vicepreședinte al Comisiei pentru afaceri constituționale din legislativul comunitar, la propunerea Partidului Popular European.

Mișcarea „Adoptă un monument” lansată de UDMR va desemna un câștigător pentru anul acesta astăzi, în cadrul unui eveniment online.

Mathias Corvinus Collegium a deschis sezonul de înscrieri pentru anul universitar 2021/2022. Colegiul desfășoară un program de burse pentru studenții din Cluj începând cu anul 2018.

Serviciile spitalicești vor reveni la normalitate cel mai repede la Spitalul Județean Harghita, se arată într-o analiză realizată de economistul și medicul Lorenzovici László, care compară numărul bolnavilor îngrijiți în spitale la sfârșitul lunii aprilie cu nivelul înregistrat înainte de declanșarea pandemiei.

La Institutul Cultural Maghiar București va fi prezentată astăzi lansarea cărtea”Faust pe mări” de KARÁCSONYI Zsolt, transpusă în limba română de traducătorul George Volceanov. La lansarea volumului vor fi prezenţi autorul Karácsonyi Zsolt şi traducătorul George Volceanov. Din poemul filozofic va lectura poetul și traducătorul Peter Sragher, președintele Filialei București – Traduceri literare a Uniunii Scriitorilor din România (ora 19:00).

Bejegyzés navigáció