• Director artistic şi selecţioner al Festivalului Naţional de Teatru, a anunţat selecţia oficială a celei de-a 27-a ediţii a FNT care va avea loc între 20 şi 30 octombrie, la Bucureşti. In selectia oficila se gasesc si spectacole maghiare, respectiv: IMPROVIZAŢIA DE LA VERSAILLES SAU CASA MAIMUŢELOR, după Moliere – Teatrul Maghiar de Stat ‘Csiky Gergely’ Timişoara, ÎN ADÂNCURI de Maxim Gorki si  ROSMERSHOLM de Henrik Ibsen – Teatrul Maghiar de Stat Cluj, RUG, după romanul lui György Dragomán -Teatrul Naţional ‘Radu Stanca’ Sibiu.
  • Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a aprobat recoltarea a 175 de urşi în acest an şi a promis că se va trece la o strategie pe termen lung de gestionare a acestor animale sălbatice, în urma numeroaselor demersuri făcute de autorităţile locale din judeţele Covasna, Harghita, Mureş şi Braşov, care au culminat, miercuri, cu un miting, în Capitală.
  • Ministerul Mediului va lansa în consultare publică Ordinul pentru aprobarea nivelului de intervenţie în cazul speciilor de urşi şi lupi, în interesul sănătăţii şi securităţii populaţiei şi în scopul prevenirii unor daune importante. Ordinul va fi transmis împreună cu decizia grupului de lucru şi studiul pentru raportarea României pe Directiva Habitate-Mamifere, la Academia Română, pentru avizare. Pe lângă acest Ordin, Ministerul Mediul va demara, împreună cu Ministerul de Interne, Ministerul Apelor şi Pădurilor şi Ministerul Agriculturii, o procedură rapidă de intervenţie pentru cazurile în care viaţa omului este pusă în pericol’. Planul va fi aprobat de Ministerul Mediului la începutul anului 2018 şi va putea susţine un program pe termen lung pentru menţinerea stării favorabile a speciei.
  • Cea de-a treia editie a taberei interetnice de teatru organizata de trupa Osonó in parteneriat cu Scoala Populara de Arte si Meserii Sfantu Gheorghe, la Zabala, va fi amanata pentru perioada 7-11 august. In tabara adresata tinerilor romani si maghiari care au varsta peste 14 ani participarea 14 tineri, din judete Covasna, Sibiu, Timis, Harghita si Mures. Pe langa Fazakas Misi, din acest an, atelierele teatrale din cadrul taberei va conduce si Iustinian Turcu, actor la Teatrul National Radu Stanca din Sibiu, castigatorul premiului UNITER pentru debit.
  • Un teren pentru concursuri de atelaje cu doi cai a fost amenajat pe o suprafata de sapte hectare in localitatea covasneana Olteni, printr-o investitie a autoritatilor localae, acesta fiind (potrivit specialistilor), cel mai modern din tara si competitiv la nivel mondial ? insert cu Fodor István, primarul comunei Bodoc, de care apartine si satul Olteni. In perioada 7-9 iulie la Olteni va avea loc etapa a doua a Campionatului National de Atelaje cu doi cai iar in perioada 15-16 iulie in localitatea Moacşa se va desfasura cea de-a saptrea editie a Galopiadei secuiesti.
  • Ungaria a semnat un acord cu compania rusă Gazprom în baza căruia până la finele lui 2019 ar urma să fie conectată la gazoductul TurkStream. Acordul survine chiar înaintea vizitei preşedintelui SUA, Donald Trump, în Polonia, unde acesta este de aşteptat să promoveze exporturile americane de gaz lichefia.
  • O delegaţie a Consiliului Europei a sosit în Ungaria pentru a inspecta condiţiile de trai ale migranţilor cu vârsta între 14 şi 18 ani din zonele de tranzit create în apropierea graniţei sudice, lângă localităţile Roszke şi Tompa. Delegaţia a fost invitată de către guvernul ungar.

Bejegyzés navigáció