• Vizita ministrului ungar de externe, Szijjarto Peter la Bucuresti ? corespondenţă
  • Numărul familiilor din Sfântu Gheroghe care beneficiază de ajutor social este în cre? În prezent peste 200 de familii din municipiul Sfântu Gheorghe beneficiază de ajutorul social acordat de stat. Creşterea este explicată de către Tanko Vilmos directorului Direc?iei de Asisten?ă Comunitară prin modificările care au fost făcute de curând, mai exact excluderea aloca?iei de stat pentru copii din categoria veniturilor ce se iau în calcul la stabilirea ajutorului social.
  • Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a amendat Primăria municipiului Miercurea-Ciuc cu suma de 2.000 de lei, după ce la organizarea unui concurs pentru ocuparea unui post de consilier în cadrul instituţiei s-a impus condiţie obligatorie cunoaşterea limbii maghiare.
  • Aproape în toate localităţile din zona Miercurea Ciuc funcţionează grupuri de dansuri populare ale copiilor. Tinerii sunt învăţaţi în majoritate de către foştii sau actualii dansatori ai Ansamblului Naţional Secuiesc Harghita. Numărul copiilor cu vârsta între 4-18 ani care învaţă dansurile populare este de circa 1500.
  • Au fost prelungite cu 3 ani contractele de management directorilor celor trei instituţii culturale care funcţionează în subordinea Consiliului Local Gheorgheni. Pentru toate cele trei posturile, la Teatrul Figura Studio, Muzeul Tarisznyás Márton şi Biblioteca Municipală au candidat numai actualii directori.

Bejegyzés navigáció