O lume în roz… – ESEU al jurnalistului Demény Péter despre complexitatea scriitorului Tatay Sándor.
Sfârşitul dualismului – ANALIZA rezultatelor de la alegerile municipale şi regionale din Regatul Unit al Marii Britanii, în urma cărora majoritatea mandatelor au fost câştigate de formaţiuni noi sau considerate până recent marginale, în detrimentul celor două partide tradiţionale – Labour şi Conservatorii – care dominau scena politică britanică în ultimele decenii.
Memoria socială și cultura vizuală contemporană – INTERVIU realizat de Forró László cu curatorul FÜSTÖS-MAKÁR István (Budapesta) despre ediția din acest an a târgului RAD București, la care au fost prezentați mai mulți artiști maghiari, printre care pictorul BODONI Zsolt și fotograful DEZSŐ Tamás.
Misiunea și puterea de formare a comunității a festivalului de poezie – REPORTAJ realizat de BÍRÓ István despre cea de-a XIV-a ediție a Festivalului de Poezie din Ciuc, unde aproximativ 150 de elevi au recitat operele unor poeți maghiari clasici și contemporani. Evenimentul din acest an a fost legat de câteva aniversări semnificative, inclusiv de 500 de ani de la Bătălia de la Mohács, precum și de aniversarea lui Csoóri Sándor, Reményik Sándor și Buda Ferenc.