• Cercetarea sociologică desfăşurată de organizaţia Caritas Alba Iulia privind reacţia societăţii la agresiune a ajuns la cea de-a doua etapă în care sunt intervievaţ tinerii. Pentru început sociologii i-au întrebat pe părinţi, bunici şi pedagogi despre aceste probleme.
  • Elevii aparținând minorităţilor naţionale vor susţine proba scrisă la Limba şi literatura maternă, în cadrul examenului de Evaluare Națională – ora 9:00. Rezultatele vor fi afişate în 29 iunie, iar contestaţiile vor fi depuse pe 30 iunie. Rezultatele finale, după contestaţii, vor fi afişate pe 4 iulie
  • Ziua Drapelului României va fi marcată sâmbătă, 26 iunie, în Sfântu Gheorghe, printr-un eveniment care cuprinde, printre altele, și un spectacol aviatic al piloților și parașutiștilor Aeroclubului României – Brașov, anunță Prefectura Covasna. Evenimentul va avea loc la „Monumentul Ostașului Român”, începând cu ora 10:00.
  • Concursul Galopiada Secuiască, ce va avea loc sâmbătă pe dealul „Pivniţa Uriaşului” din localitatea Moacşa, va putea fi urmărit online, iar, în premieră, va fi comentat şi în limba română, au anunţat joi organizatorii. Potrivit acestora, evenimentul va fi deschis parţial publicului, putând participa doar 1.000 de persoane vaccinate anti-COVID-19 sau cu test negativ.
  • Reșița: Manifestări de Ziua Etnicilor Rromi din Banat în colaborare cu Asociația Nevoparudimos, în cadrul Festivalului Etnica (20 – 27 iun.).
  • Galaţi: Teatrul Dramatic „Fani Tardini” prezintă spectacolul „Monstrul Nisipurilor” de de Szekely Csaba, regia: Andi Gherghe, scenografia: Cristina Breteanu, o producţie din anul 2018 – ora 19:00, la Teatrul Dramatic
  • Noua reglementare ungară se referă la modul în care un copil se familiarizează cu problema de altfel dificilă şi complicată a sexualităţii, iar decizia în acest sens cade în sarcina exclusivă a părinţilor; aceasta este o lege care protejează copiii şi părinţii, a subliniat premierul ungar Viktor Orbán, la Bruxelles, înaintea întrevederii de două zile a liderilor statelor membre ale UE.
  • În Ungaria va înceta utilizarea obligatorie a măştilor în cazul în care se va ajunge la 5,5 milioane de persoane vaccinate împotriva coronavirusului, a anunţat, joi, ministrul Gergely Gulyás, şeful Cancelariei Prim-Ministrului Ungariei, la briefingul guvernamental.
  • Doi vânători şi un preparator de trofee din Ungaria, judeţul Zala, au fost inculpaţi de Parchetul din Nagykanizsa pentru infracţiunea de deteriorarea a naturii. Au fost confiscaţi trofee de urşi, împuşcaţi la vânătoare ilegală.
  • Cei care, până la data de 31 august 2021, îşi termină cu succes studiile în învăţământul superior din Ungaria, pot primi diploma şi fără examenul de limbă străină, a anunţat, Katalin Novák, ministrul fără portofoliu reponsabil pentru familii, într-o postare pe Facebook.

Bejegyzés navigáció