• INSERT cu artistul RÉSZEGH Botond, director artistic al Galeriei Új Kriterion din Miercurea Ciuc despre expoziția lui de grafică ”Desene dintr-o axă îndepărtată”, care poate fi vizitată începând de mâine, 11 martie până pe 18 aprilie, la Muzeul Colecţiilor de Artă din București. Lucrările expuse au fost realizate în perioada lunilor de carantină. Expoziția poate fi vizitată.
• Până pe 28 martie pot înscrie elevii din liceele cu predare în limba maghiară la concursul de istorie, intitulat ”Problema Solvenda Romania”. Organizatorii concursului sunt Collegium Mathias Corvinus din Cluj Napoca și forumul Case Solvers.
• Fundaţia Comunitară Covasna (HKA) va organiza luna aceasta o licitaţie civilă cu scopul de a colecta fondurile necesare derulării unor proiecte iniţiate de o serie de organizaţii nonguvernamentale. Din cauza pandemiei, anul acesta licitaţia se va desfăşura pentru prima dată online, iar conducerea HKA a menţionat că fiecare donator poate contribui cu minimum 50 de lei pentru proiectele pe care doreşte să le susţină.
• Persoanele care au primit ambele doze ale vaccinurilor vor putea descărca de pe site-ul registrului electronic al vaccinării documentul care dovedeşte primirea ambelor doze – a anunţat Valeriu Gheorghiţă coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti COVID-19.
• S-ar putea să fie nevoie de adeverinţa de vaccinare pentru participarea la evenimente cu public larg organizate în spaţii deschise – a declarat ministrul culturii.
• Autorităţile nu intenţionează să introducă lockdown total pentru perioada paştelui – a anunţat preşedintele Klaus Iohannis. Cu toate acestea vor prelungi în această săptămână starea de alertă, iar ora de valabilitate a interdicţiei de circulaţie ar putea fi devansată la ora 22.
• 17 clase dintr-o şcoală din Sfântu Gheorghe au trecut la învăţământul online, conform scenariului roşu, după ce mai mulţi copii sau pedagogi s-au îmbolnăvit de coronavirus. În municipiu este valabil scenariul galben, conform nivelului de infectare.
• A încetat din viaţă TAMÁS Klára, artist plastic, originară din România, care în acest an urma să împlinească vârsta de 75 de ani. Klára Tamás murit în data de 4 martie, după o boală îndelungată, a anunţat, marţi, Muzeul de Arte Aplicate din Budapesta (IMM) agenţia ungară de presă MTI.
• Restricţiile din cauza gripei aviare au fost ridicate în Ungaria, după ce Oficiul Naţional pentru Siguranţa Lanţului Alimentar (NÉBIH) a dispus închiderea zonelor de supraveghere şi în judeţul Bács-Kiskun – informaţia a fost publicată pe site-ul instituţiei. Conform comunicatului, din 3 februarie nu au mai fost semnalate îmbolnăviri cu gripa aviară în zonă, prin urmare zonele de protecţie au fost desfiinţate pe 2 martie, iar pe data de 8 martie au fost ridicate restricţiile.

Bejegyzés navigáció