• Primul post de radio independent din Ungaria, Klubrádió, îşi va înceta emisia duminică seara (14 februarie), după ce şi-a pierdut licenţa pentru că autorităţile au considerat că a „încălcat regulile” din sectorul media. Klubrádió a insistat asupra faptului că aceste tentative de a opri emisia sunt motivate politic. Directorul postului, ARATÓ András a promis că radioul îşi va continua activitatea online și i-a invitat pe ascultători să-l „susţină”.
• INTERVIU cu TÓTH Sára (din Olanda), inițiatoarea proiectului intitulat ”Garderobă etică”. Proiectul, considerat un Airbnb al modei, are ca obiectiv folosirea conștientă a hainelor prin închiriere, și propune educarea femeilor în scopul prelungirii creative a duratei de viața a hainelor.
• Actorii Teatrului de Operetă din Budapesta se pregătesc să realizeze un film muzical despre consecinţele Tratatului de la Trianon, prin ochii unor oameni obişnuiţi. Muzica filmului va fi compusă de CÁRI Tibor, compozitor al Teatrului Maghiar din Timişoara, iar ideea filmului aparține lui DOLHAI Attila, artist la Teatrul de Operetă din Budapesta. Pelicula va fi regizată de IVÁNYI Marcell. Scenariul filmului de televiziune – care urmează să aibă o durată de 70 de minute – se bazează pe o poveste adevărată.
• Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, avertizează că în România nu se testează suficient împotriva COVID-19, iar asta ”dă o impresie falsă de siguranţă”. El susține că motivul pentru care Timiș a rămas singurul județ „roșu” din România este că se testează destul de mult. Primarul Timișoarei spune că este nevoie urgent de o politică unitară de testare, la nivelul întregii ţări, arătând că trebuie să fie publice aceste date despre numărul de teste făcute în fiecare judeţ.
• 11 februarie este Ziua Europeană a Apelului de urgenţă 112. În România a fost lansat la nivel național în anul 2005. 112 este numărul internațional de urgență al statelor membre ale Uniunii Europene (din 1991), al Columbiei (America de sud) și în întreaga lume pe rețelele GSM. Numărul este gratuit în toate rețelele mobile și fixe și este unul din cele două numere (pe lângă cel regional de urgență) care poate fi format chiar și când telefonul este blocat. În unele țări apelul este automat redirecționat către numărul local de urgență (America de Nord: 911, Australia: 000)
• 11 februarie: La Institutul Cultural Maghiar București, are loc un recital al pianistei concertiste Mădălina Paşol şi discipolii ei de la Institutul Internaţional de Arte: Medeea Morăraş, Maria Maleş, Delia Șerban, Andrei Voinescu, Petru Popescu, Alexandru Țală, invitaţii criticului muzical Ecaterina Stan – ora 19:00.

Bejegyzés navigáció