• UDMR apreciază că propunerile de premier făcute de PNL sunt bune, dar precizează totodată că celelalte două funcţii în stat – de preşedinte al Senatului şi Camerei Deputaţilor – trebuie să revină formaţiunilor care vor forma coaliţia de guvernare alături de liberali, coaliţie în care ‘înţelegerea trebuie să fie pe linie’ – a declarat preşedintele Uniunii, Kelemen Hunor.
  • Potrivit Alianţei Maghiare din Transilvania (AMT), este un lucru bun că UDMR intenţionează să participe la guvernarea României în următorii patru ani.
  • Reportaj despre cum să alegem bradul de crăciun să rămână verde cât mai mult timp.
  • Reportaj despre acţiunile de binefacere pentru copii din centrele administrate de Fundaţia Sf. Francisc din Deva – au declarat ieri  după-amiază, la Cluj, cei doi copreşedinţi ai AMT, István Csomortányi şi János Mezei.
  • Potrivit sentinţei definitive a Tribunalului Bucureşti, DNA trebuie să continue ancheta în privinţa legalităţii achiziţionării, de către primăria din Miercurea Ciuc, a Casei de Cultură a Sindicatelor din centrul oraşului. Sentinţa recentă a Tribunalului Bucureşti anulează hotărârea pe care DNA a luat-o în luna ianuarie a anului trecut, potrivit căreia cercetarea privind achiziţionarea Casei de Cultură a Sindacatelor a fost încheiată
    fără punere sub acuzare.
  • Trei soiuri de cartof create la Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare pentru Cartof Tg Secuiesc- Armonia, Albioana și Gared – au fost premiate cu diploma de excelență și medalie de aur la Salonul Internațional al Cercetării Știintifice și Inovării care s-a desfășurat, recent, la Cluj Napoca.
  • Fabrica BMW de la Debrecen va fi un punct-cheie în strategia bazată pe electromobilitate a producătorului auto german, BMW dezvoltă o platformă separată pe care vor fi construite modele exclusiv electrice la Debrecen – a declarat ministrul ungar de externe şi al comerţului exterior, Péter Szijjártó, ieri, la München.

Bejegyzés navigáció