• Liderul Kelemen Hunor a declarat că uniunea doreşte un acord scris cu PNL care să prevadă, între altele, un procent de 6% pentru educaţie sau alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin. Kelemen Hunor: Aşteptăm de la noul guvern să nu dea ordonanţe de urgenţă în următoarele domenii: justiţie, sistemul electoral şi administraţie. 
  • Potrivit deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României (ÎCCJR), procesul privind retrocedarea Liceului Reformat Wesselényi din Zalău va fi reluat în primă instanţă, a anunţat, Eparhia Reformată de pe lângă Piatra Craiului.
  • Tribunalul Mureş i-a achitat, ieri, pe primarul oraşului Miercurea Ciuc, Ráduly Róbert şi pe viceprimarul Szőke Domokos, de toate capetele de acuzare ale DNA, a declarat purtătorul de cuvânt al instituţiei.
  • Braşov: Patru spectacole ale unor teatre sau companii maghiare din România, Ungaria şi Ucraina, precum şi tot atâtea evenimente conexe vor putea fi văzute de public în cadrul celei de-a III-a ediţii a Festivalului de Teatru Maghiar de la Braşov, care se va desfăşura în perioada 24 – 27 octombrie, pe scena Teatrului „Sică Alexandrescu” şi la Sala Patria
  •  Urşii sunt tot mai prezenţi în zonele locuite, iar autorităţile se văd în situaţia de a lua măsuri pentru a apăra populaţia de posibilele pagube pe care le produc. În ultimele două săptămâni, zeci de apeluri la numărul 112 au semnalat prezenţa acestor animale în judeţele BV, MS, SB, HR, CV, AB sau BN. În unele cazuri, animalele au pus în pericol viaţa unor copii sau a fost nevoie de intervenţia medicilor.
  • Croaţia a început construirea terminalului care poate primi gaze naturale lichefiate (GNL), urmând ca lucrările să fie finalizate în 2021, iar din acel moment, va deveni fizic posibil ca Ungaria să cumpere gaze naturale lichefiate din Qatar, a anunţat Péter Szijjártó, ministrul ungar de externe şi al comerţului exterior.
  • Corespondenta de la depunerea de coroane de flori la monumentul lui Nagy Imre de la Snagov cu ocazia comemorarii revolutiei 1956 din Ungaria.

Bejegyzés navigáció