• Prima ediție a taberei Sepsi KID de limbă română, organizată la Sfântu Gheorghe pentru copiii maghiari, are mare căutare între părinți. Tabăra are un program plin, interactiv și interesant, cei peste 30 de micuți înscriși se distrează învățând să comunice mai lejer în limba română. (26–30 august)
• Examenul Naţional de Bacalaureat 2019 continuă astăzi cu proba orală la limba română. Mâine, absolvenţii claselor a XII-a vor susţine evaluarea competenţelor în limba maternă.
• Guvernul ungar a decis ca pensionarii să primească tichete valorice pentru achitarea facturilor la energie electrică şi gaze. Cele 2,6 milioane de tichetele, în valoare de cca. 27 de euro, vor fi trimise prin poştă pensionarilor, până în data de 30 septembrie şi vor putea fi folosite până la sfârşitul lunii martie a anului viitor. Guvernul ungar susține că oferirea tichetelor este posibilă, având în vedere performanţele economiei ungare. O organizaţie a pensionarilor consideră însă că guvernul încearcă astfel să „cumpere” voturile vârstnicilor în contextul alegerilor locale din 13 octombrie.

• Trilogia transilvană de Bánffy Miklós, în traducerea lui Marius Tabacu în limba română, a fost lansată, ieri, și în cadrul celei de-a 7-a ediții a Vâltorii Mureșene. Traducerea în limba română a romanului a apărut la editura Institutului Cultural Român și urmează după un lung șir de apariții internaționale: engleză, franceză, spaniolă, germană, italiană și olandeză.
• Mâine începe, în Parcul Central din Cluj-Napoca, ediția a doua a festivalului de vinuri. Ediția-pilot a atras zeci de mii de clujeni, dar și turiști din toate țările lumii. (29 august – 1 septembrie)

Bejegyzés navigáció