• Pianistul şi compozitorul ungar HAVASI Balázs, considerat cel mai rapid pianist din lume, îşi face, astăzi, debutul în aer liber la Oradea, în cadrul Zilelor Culturii Maghiare (21-25 august). Astăzi este programată şi sosirea la Oradea, în baza unei tradiţii deja de zeci de ani, a unor care alegorice din Debreţin, create şi prezentate în tradiţionalul Festival al florilor.
• Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a sancţionat Primăria Ciumani (jud.Harghita), comună locuită în proporţie de 99,8% de maghiari, pentru discriminarea românilor, deoarece editează buletinul informativ al comunei doar în limba maghiară. Informaţia privind hotărârea a fost publicată marţi, pe blogul său, de către denunţătorul Dan Tanasă, preşedintele fondator al Asociaţiei Civice pentru Demnitate în Europa. Buletinul Informativ Ciumani apare lunar sau la două luni, când s-au adunat suficiente informaţii de interes public. Pe filele buletinului sunt prezentate: situaţia financiară, decesele, naşterile şi evenimentele locale ale comunei. Publicaţia care conţine informaţii locale de interes public este distribuită gratuit în cutia poştală a fiecărei gospodării din comună.
• Mii de maghiari și-au anunțat prezența pentru 26 august, în cimitirul eroilor din Valea Uzului, unde maghiarii comemorează an de an luptele dintre armatele sovietică și ungară care au avut loc în urmă cu 75 de ani.
• La Sighișoara începe astăzi ediția a 17-a a Festivalului Intercultural ProEtnica, proiect dedicat consolidării păcii interetnice într-o societate pluralistă și democratică. (21-25 august)

Bejegyzés navigáció