• Fostul senator UDMR şi fost preşedinte ANRE Olosz Gergely, condamnat la trei ani de închisoare pentru trafic de influenţă, a fost dat în urmărire internaţională de poliţiştii din Covasna. Surse locale declară că fostul senator ar fi fugit în Ungaria.
• Președintele UDMR Kelemen Hunor a obținut sprijinul organizației Bihor. Alegerea președintelui UDMR va avea loc în cadrul congresului al 14-lea ce se va ține în februarie.
• Europarlamentarul Iuliu Winkler susţine, astăzi, la Deva conferinţă de presă. (ora 11:00, sediul filialei judeţene UDMR Hunedoara)
• Preşedintele Klaus Iohannis a semnat ieri seară, decretele de revocare din funcţie a miniştrilor demisionari, Paul Stănescu, de la dezvoltare regională, şi Lucian Şova, de la transporturi, fără a-i numi, însă, în Guvern, pe înlocuitorii propuşi de PSD – Lia Olguţa Vasilescu, respectiv Mircea Drăghici.
• Premierul Viorica Dăncilă a semnat decizia de numire a Mihaelei Triculescu, economist cu peste 19 ani de experienţă în mediul privat, în funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), cu rang de secretar de stat, se arată într-un comunicat al guvernului.
• Cea de a patra ediție a Galei Premiilor Administrației Fondului Cultural Național pentru organizații neguvernamentale și manageri culturali își va anunța câștigătorii marți 15 ianuarie 2019 de Ziua Culturii Naționale. Gala de decernare a celor 10 premii, cărora li se adaugă în 2018 un premiu special pentru proiecte dedicate Centenarului, va avea loc începând cu ora 19:00, la Sala „Elvire Popesco” din București. Asociația Medium Contemporan MAGMA, Sf. Gheorghe a fost nominalizat pentru premiul „PENTRU REZISTENȚĂ ÎN CULTURĂ”, iar Asociația Grupul PONT, Cluj-Napoca pentru premiul „PENTRU ANTREPRENORIAT CULTURAL”.
• Alegerile parlamentare anticipate în Israel (9 aprilie 2019).

Bejegyzés navigáció