• Primăria Sfântu Gheorghe susţine şi în acest an derularea programului participativ de tineret Com’ON, care a ajuns la a doua ediţie, si este organizat de Asociația Culturală și de Tineret Prospero în parteneriat cu Grupul PONT. Programul Com’ON Sf. Gheorghe se  adresează tinerilor și promovează metode creative de rezolvare a problemelor. Vor fi finanţate 26 de iniţiative venite din partea tinerilor, de care vor primi pentru implementare o sumă maximă de câte 2.500 de lei.
  • Patru femei rătăcite într- zonă împădurită, între localităţile Ditrău şi Tulgheş (una dintre ele suferind o luxaţie la un picior) au fost găsite de către echipajul Salvamont, pompierii şi salvatorii montani harghiteni, în noaptea de sâmbătă spre duminică.
  • Un bărbat din M-Ciuc, care folosea detectorul de metale a găsit muniţie neexplodată (între localităţile Frumoasa şi Lunca de Sus), provenind cel mai probabil din al Doilea Război Mondial. Echipa pirotehnică a ISU Harghita a identificat, în urma cercetării zonei, cinci bombe aruncător, şapte stabilizatoare pentru bombă aruncător şi 22 de tuburi de cartuş provenind din cel de-al Doilea Război Mondial.
  • Consiliului Județean Covasna a aprobat majorarea bugetului de venituri și cheltuieli al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sf. Gheorghe. Astfel, bugetul de venituri și cheltuieli a fost majorat cu 5,4 milioane de lei. Aceste venituri vor fi alocate pentru finanțarea cheltuielilor de personal și pentru bunuri și servicii.
  • Consiliul Județean HR și Agenția de Dezvoltare Județeană HR, în calitate de instituție subordonată acestuia, au întocmit un chestionar în cadrul proiectului E-COOL, care are scopul de a evalua situația actuală a întreprinderilor județeni – a declarat Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean.
  • Peste 70 de jurnalişti şi alţi salariaţi din cadrul principalului portal de ştiri din Ungaria, Index, au demisionat, acuzând guvernul că a demarat o acţiune pentru a le distruge sau a le subordona pagina de ştiri a portalului. Index este ultimul organism important de presă independent din Ungaria, iar redactorul său şef, Szabolcs Dull, a fost demis marţi.

Bejegyzés navigáció