Caravana Gaudeamus în premieră la Brașov. (29 august – 2 septembrie)

Începe Festivalul Cerbul de Aur, care aniversează 50 de ani de la prima ediţie. (29 august – 2 septembrie)

Ministrul de Externe al Ungariei, Peter Szijjarto, a declarat marţi, la Budapesta, că Uniunea Europeană ar trebui să deblocheze pachetul de ajutor financiar pentru Republica Moldova, în prezent suspendat, adăugând că criticile UE la adresa Chişinăului nu sunt justificate. ‘Ungaria consideră că cele 100 de milioane promise Republicii Moldova trebuie plătite. Nu ar trebui aplicate standarde duble’, a declarat Peter Szijjarto la o întâlnire cu ambasadorii ungari, după o întrevedere la Budapesta cu omologul său moldovean Tudor Ulianovschi.

Trunchiul uscat al stejarului multisecular din comuna Zagon (jud. CV) va fi transformat într-o capelă care va putea adăposti simultan două persoane. Conform tradiției orale locale, stejarul a fost plantat de către tătal prozatorului Mikes Kelemen în curtea casei familiei. Amenajarea capelei ar putea fi gata în septembrie. Autorul lucrărilor este Mónus Béla, artist cioplitor în lemn, sosit din Ungaria, cu care avem un interviu. (Mikes Kelemen – născut în 1690 -, a fost scribul și ulterior vistierul lui Rákóczi Ferenc al II-lea, principele Transilvaniei. Datorită lucrării lui ”Scrisori din Turcia” este considerat pionierul prozei de limba maghiară.

Consiliul Naţional Secuiesc invită simpatizanţii şi maghiarii din Transilvania, la o mare adunare secuiască de centenar, pe 18 noiembrie, în piaţa centrală din Sfântu Gheorghe. Marea adunare secuiască de centenar va fi, conform invitaţiei, un eveniment care se adresează şi viitorului, respectiv va conferi un nou impuls luptei pentru autonomie. Apelul a fost semnat de către preşedintele CNS, Balázs Izsák.

Acum 492 de ani (1526) avea loc Bătălia de la Mohacs (oraş în Ungaria), când armata ungară, condusă de Ludovic al II-lea, a fost învinsă de armata otomană, condusă de sultanul Soliman Magnificul. În urma acestei bătălii, o parte din Ungaria a ajuns în stăpânirea otomanilor.

Bejegyzés navigáció