• Preşedintele Uniunii Naţionale a Comercianţilor din Ungaria, Vámos György a declarat că reducerea TVA în România va avea ca efect dezvoltarea turismului comercial din zona estică a Ungariei în România, pentru că aceeaşi produse se vor găsi mai ieftin la Satu Mare, Oradea şi Arad, decât la Debrecen, Békéscsaba sau Szeged.
  • Plenul Camerei Deputaţilor a luat act de demisia din parlament a deputatului UDMR Markó Attila, iar hotărârea prin care este declarat vacant locul acestuia urmează să fie supusă votului final. Prin urmare, deputaţii nu vor mai vota cererea procurorilor DNA prin care era solicitat arestarea sa preventivă într-un dosar de coruptie. Marko Attila susţine că a fost condamnat pe nedrept în România, deşi el a aplicat o decizie a Guvernului.
  • Duminică, 19 aprilie, la Căminul Cultural din Zăbala (CV) va avea loc un concurs de ?ah organizat în memoria profesorului Simon László. Potrivit organizatorilor, se va juca în sistem elveţian.
  • Potápi Árpád János, secretar de stat pentru politică naţională în cadrul Oficiului Prim-ministrului ungar, Román István, secretar de stat adjunct la Ministerul Agriculturii, şi Csapó Nándor, preşedintele Forumului Pedagogilor Maghiari din Croaţia, au semnat, ieri, la Osijek, un acord de principiu cu privire la dezvoltarea pregătirii profesionale a maghiarilor din Croaţia în cadrul seriei de programe „2015 – anul pregătirii profesionale a maghiarilor cu domiciliul în străinătate”.
  • Ungaria este susţinătorul dedicat al procesului de integrare a Georgiei în UE şi în NATO – a afirmat Péter Szijjártó, ministrul ungar pentru afaceri externe şi relaţii economice internaţionale. Şeful portofoliului l-a primit miercuri dimineaţă pe David Bakradze, ministrul georgian pentru integrare europeană. Ministrul ungar a opinat că relaţiile mai strânse cu ţările Parteneriatului Estic servesc intereselor politice şi economice ale Uniunii.
  • Ungaria ar putea să se alăture viitoarei băncii de dezvoltare înfiinţate de China – Asian Infrastructure Investment Bank (AIIB) – în a doua jumătate a acestui an, a declarat ministrul ungar de Externe, Péter Szijjártó. El a precizat că Ungaria a depus o cerere pentru a fi membru ordinar. Statele fondatoare ale AIIB intenţionează să demareze operaţiunile viitoarei bănci în a doua jumătate a acestui an. Procesul de aprobare a ultimelor candidaturi pentru stabilirea membrilor fondatori ai AIIB s-a încheiat ieri. Printre cele 57 de state fondatoare ale viitoarei AIIB se regăsesc patru din cele cinci state membre ale Consiliului de Securitate al ONU, 14 din cele 28 de state membre ale Uniunii Europene şi 21 din cele 34 de state membre ale OECD. Excepţiile notabile sunt SUA şi Japonia, Taiwan. AIIB este văzută drept un rival pentru Banca Mondială şi Asian Development Bank, instituţii financiare dominate de statele occidentale.

Bejegyzés navigáció