Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a stabilit că reprezintă discriminare faptul că ziarul local din Cristuru Secuiesc apare doar în limba maghiară. La ultimul recensământ, 97,9 la sută dintre locuitorii oraşului au declarat că limba maternă a lor este maghiara.

Noua formă a cărţii de identitate a iscat critici acerbe, mai ales din partea unor cercuri ultraconservatoare, din cauză că documentul nu conţine tricolorul românesc, ci doar drapelul Uniunii Europene, iar cuvântul „sex” a fost înlocuit cu „gen”.

Municipiul Oradea şi Consiliul Judeţean Bihor vor înfiinţa o companie aeriană proprie. Firma va opera curse între Oradea şi Bucureşti, dar şi destinaţii din afara ţării.

FK Csíkszereda solicită, într-un comunicat, măsuri ferme faţă de scandările afişele xenofobe şi antimaghiare de la meciul de fotbal cu Steaua din prima etapă a Ligii a 2-a. Potrivit comunicatului, atmosfera a fost cu atât mai degradantă cu cât echipa gazdă este administrată de Ministerul Apărării, iar forţele de ordine „prezente cu sutele, nu au întreprins nimic pentru a stopa nelegiuirile”.

Bejegyzés navigáció