• Avem un interviu cu Peter Kassay, organizatorul principal al festivalului tuturor artelor intitulat „Egyfeszt” care începe astăzi la Gheorgheni şi în toate localităţile din Depresiunea Gheorgheniului.
  • Avem un reportaj de la Zilele Comunităţii organizată la Moara Borzak din Variaşu Mare, judeţul Arad.
  • Absolvenţii maghiari de la Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş (UMFST) au fost îndemnaţi de către secretarul ungar de stat responsabil pentru politici naţionale, ca pe lângă responsabilitatea asumată în mod individual să îşi asume responsabilităţi şi în cadrul comunităţii.
  • În Ungaria, numărul persoanelor angajate a crescut la un nivel record şi a ajuns la cifra de 4,7 milioane, a spus Sándor Bodó, secretarul ungar de stat responsabil pentru politici de angajare. Nici înainte de epidemie, în 2019, nu au mai lucrat atât de mulţi oameni ca în luna iunie a acestui an, se arată în comunicatul de presă al Ministerului Inovării şi Tehnologiei (ITM) din Ungaria.
  • Sunt patru firme din județul Covasna care au raportat la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Covasna că au locuri de muncă pe care le pot oferi tinerilor care încă sunt elevi și sunt dornici să își petreacă vacanța de vară muncind. Astfel, au pus la dispoziție 19 posturi, în domenii ca turism, construcții, confecții și producție/ambalatori manual și muncitori necalificați.
  • Directorul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Covasna, Kelemen Tibor, a spus miercuri, într-o conferință de presă, că aproximativ 75% dintre contribuabilii din județ, fără a-i lua în calcul pe cei din sistemul bugetar, sunt plătiți cu salariul minim pe economie.

Bejegyzés navigáció