• INTERVIU cu scriitoarea LUDVIG Daniella despre cartea ei recent apărută, intitulată ” Caii au fost luați dimineața la război – Jurnalul contelui Teleki Andor între anii 1913-1916”. Autoarea urmărește destinul familiei TELEKI, cum a făcut și în romanul biografic ”Odiseea transilvană” în care a descris soarta gemenilor aritocraţi – Teleki Andor şi Teleki Ernő – începând cu ultimele zile ale Monarhiei Austro-Ungare până la începutul întunecatei perioade a dictaturii comuniste din România.
  • După litoral, Brașovul este în topul destinațiilor de concediu preferate, rezultă dintr-un studiu realizat de agenția de media Starcom.
  • Turismul în Ţinutul Secuiesc a fost afectat în mai mică măsură din cauza pandemiei decât media din România şi din Transilvania, în sezonul de iarnă care a trecut. Potrivit unei analize publicate de portalul de statistică Erdelystat.ro în judeţele Harghita şi Covasna numărul de sosiri ale turiştilor a scăzut cu doar 3%, iar numărul nopţilor de cazare cu 19%, faţă de sezonul de iarnă precedent. (La nivel naţional numărul de sosiri ale turiştilor a scăzut cu 27,8%, iar numărul nopţilor de cazare cu 33,1%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.)
  • RAVASZ András, elev care a terminat clasa a XI-a la Liceul Körösi Csoma din Covasna a obţinut premiul al doilea la Concursul naţional de tinere talente în domeniul ştiinţelor şi inovării desfăşurat la Budapesta. Invenţia sa, denumită Braille Comfort Pack, a fost considerată deosebit de importantă pentru persoanele nevăzătoare sau cu deficienţe de vedere.
  • Festivalul de Muzică Veche din Miercurea Ciuc
  • Comemorare: 5 ani de la moartea scriitorului ESTERHÁZY Péter (1950-2016).
  • Pe 10 iulie, Fundația Creștină Diakonia, departamentul Servicii pentru copii și familii a inaugurat expoziția de fotografie Generații, găzduită de Muzeul Haszmann Pál din Cernat. Expoziția prezintă o colecție de momente surprinse la Centrul de zi  din Cernat, unde seniorii sunt voluntari pentru copiii din comunitate, împărtășindu-le experiența și pasiunile lor prin ateliere și cluburi intergeneraționale.

Bejegyzés navigáció