• Problema dreptului la folosirea limbii materne, protejarea familiilor împotriva urmărilor Covid-19, vaccinarea cât mai grabnică a europenilor şi protecţia comunităţilor naţionale – acestea vor fi priorităţile cele mai importante pentru Ungaria care urmează să preia de la 21 mai preşedinţia Consiliului Europei (CE) pentru următoarele şase luni – a subliniat, vineri, Péter Szijjártó, la Strasbourg. Ministrul de externe ungar a declarat acestea după întâlnirea avută cu Rik Daems, preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.
  • Primarul general al capitalei ungare, Gergely Karácsony iniţiază denumirea unui spaţiu public din Budapesta după numele lui Puczi Béla, liderul romilor care au sărit în ajutorul maghiarilor în timpul pogromului antimaghiar de la Târgu-Mureş, din martie 1990.
  • În comuna Sângeorgiu de Mureş, alipită municipiului Târgu-Mureş, a fost dezvelit sâmbătă monumentul închinat victimelor, răniţilor şi persecutaţilor în urma confruntării sângeroase între români şi maghiari din martie 1990, eveniment rămas în memoria comună sub denumirea de Martie negru.
  • În judeţul Covasna au fost înregistrate un număr de 4.346 de cereri pentru pentru o suprafaţă de 13.869,64 hectare, precizează APIA Covasna. Fermierii au depus, până în prezent, în cadrul Campaniei de primire a Cererilor Unice de Plată în anul 2021, un total de 255.776 de solicitări, pentru o suprafaţă de peste 1,26 milioane de hectare, conform Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).
  • Garda Forestieră Brașov, care are în raza de competență și pădurile din județul Covasna, informează că lucrările de regenerare propuse pentru anul 2021 cuprind și plantarea a 534.000 de puieți în județul nostru pe o suprafață de 120 de hectare.
  • Un grup de tineri din Sfântu Gheorghe a inițiat colecte de obiecte pe care le donează celor nevoiași  Acțiunea caritabilă inițiată de trei tineri din Sfântu Gheorghe este încă la început de drum. Momentan, au ajuns la câteva familii și la o școală din județ, însă pe listă sunt multe altele. Ionuț Badiu, Adi Balint și Arnold Izsák adună lucruri de care unii nu mai au nevoie și le împart celor pentru care înseamnă enorm. E vorba de haine, rechizite, obiecte de uz casnic, chiar și alimente în unele cazuri. Inițiatorii acțiunii spun că vor ca aceste colecte să se organizeze bilunar și speră ca în jurul cauzei să se adune cât mai multă lume.
  •  Fermierii din yona graniţei româno-ungare afirmă, că lipsa cooperativelor din România sunt suplinite de integratorii din Ungaria, adică fabricile de conserve şi clădirile frigorifice din cealaltă parte a graniţei. Problemele de trecere a frontierei din cauza pandemiei este numai un fenomen temprorar – afirmă fermierii.

Bejegyzés navigáció