• Consiliul Naţional Secuiesc (CNS) îşi exprimă solidaritatea cu acei europarlamentari catalani cărora Parlamentul European intenţionează să le ridice imunitatea, acest lucru aflându-se pe ordinea de zi a plenului care va avea loc pe 8 martie. Potrivit documentului, Parlamentul European va decide, cu privire la ridicarea imunităţii a trei politicieni catalani: Carles Puigdemont, Toni Comin şi Clara Ponsati, membri ai grupului politic JUNTS Per Europa. Decizia va fi luată după ce Comisia pentru afaceri juridice a Parlamentului European “a cedat presiunii Spaniei” şi a acceptat cererea de ridicare a imunităţii acestora, se arată în documentul CNS.
  • Un grup internaţional de cercetare coordonat de Muzeul de Istorie Naturală a Ungariei şi de Catedra de Paleontologie a Universităţii Eötvös Loránd din Budapesta a descoperit, în Transilvania, în zona Bazinului de la Haţeg, situri de dinozauri uitate de o sută de ani, a transmis Muzeul de Istorie Naturală a Ungariei, luni, către agenţia ungară de presă MTI.
  • O asociaţie ce are ca scop dezvoltarea judeţului Covasna, sprijinirea mediului de afaceri şi relansarea economică post-pandemie a fost înfiinţată de fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Covasna, Grüman Robert, împreună cu mai mulţi parteneri.
  • Programul educațional de mediu „Poarta de soare” al Fundației Comunitare Covasna continuă și anul acesta. La fel ca anul trecut, vor fi plantați încă 5.000 de puieți, dar, spre deosebire de anul trecut, când nu au putut lua parte elevii din cauza restricțiilor de pandemie, acum se pune accent pe participarea tinerilor.
  • Nouă unităţi de învăţământ din judeţul Harghita au primit 16 table interactive ca donaţie de la Institutul de Cercetare a Strategiei Naţionale din Ungaria. Donaţia este parte a strategiei pe termen lung de a creşte competitivitatea unităţilor de învăţământ cu limba de predare maghiară din judeţele Harghita şi Covasna.
  • Cei mai mulţi părinţi nu sunt de acord cu efectuarea de teste rapide antigen în şcoli. Oficial testarea nu este obligatorie, ci opţională şi se efectuează cu acordul părintelui. Acesta este motivul pentru care în primele trei săptămâni din al doilea semestru nu s-au efectuat încă teste în şcolile din judeţul Harghita.
  • Peste două-trei luni se pot întoarce spectatorii pe stadioane – a declarat Novák Károly Eduárd ministrul tineretului şi sportului. A adăucat, că prima dată vor încerca scăderea cheltuielilor federaţiilor şi asociaţiilor sportive prin eliminarea testelor PCR.

Bejegyzés navigáció