• MOL România şi Fundaţia pentru Parteneriat continuă programul Spaţii Verzi. Suma maximă ce poate fi alocată unui proiect pentru reabilitarea sau crearea spaţiilor verzi urbane, respectiv pentru organizare de acţiuni/activităţi cu prilejul Săptămânii Europene a Mobilităţii, este de 10.000 de lei. În cazul proiectelor pentru promovarea ariilor naturale protejate, nivelul maxim de finanţare individuală este de 20.000 lei, iar valoarea Premiului pentru Mediu este de 10.000 lei. CORESPONDENȚĂ de la Miercurea Ciuc.
• Încă două focare de pesta porcină africană au apărut în Timiş şi Arad. CORESPONDENȚĂ de la Arad.
• Judeţul Mureş va fi invitatul de onoare al ediţiei din acest an al Balului Secuiesc de la Budapesta. Sumele strânse la bal, organizat în scop caritabil, vor fi date organizaţiilor nevoiaşe din Ţinutul Secuiesc şi Ucraina Subcarpatică, comunităţilor de maghiari din afara graniţelor Ungariei. Evenimentul va avea loc pe 2 martie, la Centrul Cultural Pesti Vigadó.
• Interviu cu ANTAL Valéria (Budapesta), fitoterapeut și analist de substanțe cosmetice, care săptămâna trecută a ținut o serie de prelegeri in 7 localitati ale Transilvaniei. În afară de evenimentul acesta vom vorbi despre experiența ei în domeniul cosmeticelor, respectiv despre substanțele dăunătoare conținute de acestea.

Bejegyzés navigáció