• Trei agen?i economici din Sfântu Gheorghe, din industria textilă ?i industria lemnului, au încheiat un acord cu Inspectoratul ?colar Jude?ean Covasna pentru a se alătura programului de învă?ământ dual, implementat de Ministerul Educa?iei Na? O clasă va avea 30 de elevi care se vor pregăti în domeniul confec?ionării textilelor. Cealaltă clasă va avea două grupe, una cu 10 elevi care se vor pregăti să devină dulgheri, tâmplari, parchetari ?i instalatori, iar cealaltă ? 15 elevi care vor învă?a să devină tâmplari universali.
  • Numărul mare de cadre didactice care vor ieşi la pensie în următorii ani a alertat conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Covasna, care a început să caute, încă de acum, soluţii pentru a suplini deficitul de personal prefigurat. Potrivit analizei făcute la nivelul judeţului, cele mai mari probleme vor fi la disciplinele matematică, fizică, chimie şi biologie, unde foarte mulţi profesori au peste 60 de ani. Concret, dintre cei 161 de profesori care predau la ora actuală matematică, 29 au o vechime în învăţământ mai mare de 36 de ani, 54 au împlinit vârsta de 56 de ani (33%), iar 21 au între 61 şi 65 de ani, deci urmează să se pensioneze în următorii patru ani. Potrivit acestuia, doar 12 profesori de matematică dintre cei 161 au între 23 şi 30 de ani.
  • Zeci de tineri s-au alăturat Crucii Roşii a cărei filială de la Odorheiu Secuiesc a fost reînfiinţată după două decenii de la desfiinţare. În cadrul şedinţei de constituire s-au alăturat mai ales tineri, dar şi angajaţi experimentaţi ai serviciului de ambulanţă.
  • Consilierii locali din municipiul Sfântu Gheorghe au refuzat să voteze prelungirea contractelor de închiriere pentru cabinetele de stomatologie, deoarece medicii stomatologi nu asigură permanenţa în municipiu, iar dacă cineva are o problemă stomatologică la sfârşit de săptămână, este nevoit să se deplaseze la Braşov pentru ajutor. Medicii stomatologi au refuzat asigurarea permanenţei, chiar dacă Spitalul Judeţean Covasna le-a asigurat un cabinet dotat pentru această activitate. În judeţul Harghita funcţionează de mai bine de 10 ani serviciul de urgenţe stomatologice la Miercurea Ciuc şi Odorheiu Secuiesc, medicii asigurând în mod voluntar permanenţa.

Bejegyzés navigáció