• Guvernul de la Budapesta vrea adoptarea unei legi prin care să fie interzisă folosirea simbolurilor regimurilor totalitare în scop comercial, cum ar fi, de pildă, pe etichetele unor produse. În textul proiectului de lege, înaintat Parlamentului, de vicepremierul Zsolt Semjén şi de ministrul care conduce Oficiul premierului ungar, János Lázár, se face referire la simboluri naziste şi comuniste, între care şi steaua roşie cu cinci colţuri, iar Semjén a declarat, recent, că interzicerea folosirii unor astfel de simboluri este justificată din punct de vedere moral.
  • Subiectul principal al întrevederii care a avut loc luni între premierul Viktor Orbán şi preşedintele Macedoniei, Gjorge Ivanov, s-a referit la intensificarea relaţiilor bilaterale şi susţinerea integrării euroatlantice a Macedoniei, a informat şeful Biroului de Presă al Cancelariei Prim-ministrului Ungariei. Orbán a subliniat în cadrul convorbirilor că Ungaria nutreşte sentimente de prietenie faţă de Macedonia, iar cele două ţări sunt legate de un destin comun.
  • Supravieţuirea comunităţilor etnicilor maghiari din străinătate depinde de abilitatea acestora de a progresa către autonomie – a declarat luni vicepremierul Ungariei, Zsolt Semjén. Vorbind în cadrul unei lansări a ultimelor volume ale unei publicaţii intitulate ?Drepturile minorităţilor, reprezentarea grupurilor de interese, autonomie?, Semjen a afirmat că abilitatea minorităţilor ungare de a impune interesele lor depinde de succesul partidelor politice ale etnicilor maghiari.
  • La Centrul de Cultura Arhitecturala (UAR), are loc astazi, de la ora 19.00 vernisajul ?Monument, desen, cercetare?, in cadrul caruia se prezinta în premieră la Bucureşti evaluările şi cercetările efectuate la Catedrala romano-catolică Sfântul Mihail de la Alba Iulia (2000?2013). Expoziţia prezintă foarte detaliat desenele şi analizele, permiţând pătrunderea în detaliile acestei catedrale şi din punct de vedere al metodologiei cercetării. Expoziţia organizata de Institutul Balassi ? Institutul Maghiar din Bucuresti poate fi vizitată în perioada 21-26 martie.
  • In Roma cu ocazia ?Zilei Mondială a Poeziei? va fi sărbătorită printr-un recital de poezie ? Europa în versuri ? susţinut de 11 poeţi din ţările participante. Ungaria va fi reprezentată de poetul Áfra János ? ora 19:00, la Accademia d’Ungheria in Roma. Evenimentul de la Roma se desfăşoară sub patronajul Comisiei Naţionale Italiene pentru UNESCO.

 

Bejegyzés navigáció