• Campania ?Invită-ţi un prieten de etnie maghiară să sărbătorim împreună Ziua Naţională?, iniţiată în urmă cu doi ani, de un un cotidian din Sfântu Gheorghe, cu scopul de a strânge legăturile dintre români şi maghiari şi de a contribui la ?coagularea? comunităţii locale, continuă şi în acest an. Prefectura Covasna a anunţat că va organiza un bal cu prilejul Zilei Naţionale a României într-un local din municipiul Sfântu Gheorghe, iar cei care doresc să participle se pot înscrie până pe data de 24 noiembrie, în limita locurilor disponibile.

  • La solicitarea prefectului judeţului Harghita, Jean-Adrian Andrei, Tribunalul Judeţean Harghita verifică legalitatea deciziei privind codicele de bună convieţuire a românilor şi maghiarilor luată de către Consiliul Judeţean Harghita ? a declarat Borboly Csaba, preşedintele CJ Harghita.

  • Cu ocazia Zilei Ştiinţei Maghiare Comisia de ştiinţe agricole al Comitetul Academic Clujean organizează la Miercurea Ciuc o conferinţaă privind ştiinţa în domenciul agricol din Ţinutul Secuiesc. Evenimentul va acea loc astăzi la Universitatea SAPIENTIA din Miercurea Ciuc. Cu prilejul sesiuniii ştiinţifice vor fi prezentate studii printre altele cu privire la creşterea anilamelor şi utilizarea pesticidelor în agricultură.

  • Noutatea Târgului de Crăciun din acest an de la Sfântu Gheorghe este că, vor primi un loc pentru prezentare şi produsele designerilor din reşedinţa de judet.

  • Reprezentanţii a 14 de agenţii turistice au ?testat? lucurile cu potenţial turistic din judeţul Covasna la sfârşitul săptămânii trecute. Excursia cu obiectiv de informare a fost organizat de către Asociaţia pentru Turismul Judeţului Covasna.

  • Curtea Veche Publishing vă invită, în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus 2016, la lansarea volumului în versiune românească ?Dalnic, istorii nespuse din satul lui Doja. Reporteri în Secuime? ?i în versiune maghiară ?Dálnok felfedezése. Román és magyar újságírók Dózsa falujáról?, o carte de reportaje despre via?a unui sat plin de pove?ti de a poalele Mun?ilor Bodocului. Lansarea volumului va avea loc sâmbătă, 19 noiembrie 2016, începând cu ora 11.00 în Pavilionul Central din cadrul Romexpo. Coordonatorii proiectului sunt Brîndu?a Armanca ?i Gazda Árpad.

  • Sâmbătă, 19 noiembrie 2016, 19.00 va avea loc recitalul cameral al artiştilor Baksa Krisztina (violoncel) şi Takáts Márton (pian) la Institutul Balassi din Bucureşti. În program: Kodály Zoltán: Sonată pentru violoncel şi pian, Bartók Béla: Dansuri româneşti, Felix Mendelssohn-Bartholdy: Sonata în Re major pentru violoncel şi pian, Kodály Zoltán: Romanţă lirică, Bohuslav Martinú: Variaţiuni pe o temă de Rossini

  • Duminică 20 noiembrie 2016, 17.30 la Teatrul de animaţie ?ăndăricăva avea loc în cadrul Festivalului Internaţional al Teatrului Contemporan de Animaţie o seara dedicată regizoarei Kovács Ildikó (1927-2008), cea care a contribuit la naşterea şi dezvoltarea teatrului de păpuşi clujean. Ora 17.30 Vernisajul expoziţiei Universul miraculos al lui Kovács Ildikó, ora 18.00 Fârtaţii şi dracii în interpretarea Teatrului de păpu?i PUCK, Cluj Napoca.

Bejegyzés navigáció