• Uniunea Europeană trebuie să regândească boicotul politic împotriva Thailandei şi trebuie să intesifice relaţiile de colaboarea cu această ţară asiatică – a subliniat ministrul ungar de externe, referindu-se la discuţiile purtate în Thailanda. Péter Szijjártó a amintit că întâlnirea miniştrilor de externe ai ţărilor membre ale UE şi ai Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) va fi organizată la Bangkok. Înainte de această întâlnire, şeful diplomaţiei ungare a avut consultări cu omologul său thailandez, Don Pramudwinai, care a purtat discuţii doar cu ministrul ungar de externe dintre toţi miniştrii de externe ai UE.
  • Reglementarea conflictului din Orientul Mijlociu este nefezabilă fără asumarea unui rol activ de către Turcia care este un partener special al UE – a declarat în pauza şedinţei Adunării Parlamentare a Cosiliului Europei, care are loc la Strasbourg, preşedintele Comsiei pentru afaceri externe a Parlamentului Ungariei, Zsolt Németh. Oficialul ungar a subliniat că nu este doar sarcina Turciei respectarea în totalitate a prevederilor Acordului UE-Turcia, încheiat în vederea diminuării migraţiei ilegale. Îndeplinirea angajamentelor asumate este şi responsabilitatea Europei, deoarece în caz contrar, din cauza Europei, această lume a valorilor, pe care societatea turcă este dispusă să o accepte, îşi va pierde credibilitatea. Zsolt Németh a mai precizat: Conducerea Consiliului Europei este angajată în promovarea proceselor care vor conduce la startornicirea păcii şi a stabilităţii.
  • Ungaria a câştigat dreptul de a organiza ediţia de anul viitor a Forumului de Dezvoltare a Exportului, astfel că manifestarea va putea fi găzduită de Budapesta – a anunţat Péter Szijjártó, ministrul ungar pentru afaceri externe şi relaţii economice internaţionale. Szijjártó a accentuat în cadrul celei de-a 16-a ediţii a Forumului Mondial, organizat în Sri Lanka, că aceasta este o recunoaştere reală la adresa Ungariei.
  • Vicepreşedintele Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), Tibor T. Toró, va candida ca independent, în judeţul Covasna, la alegerile parlamentare din luna decembrie – a anunţat preşedintele organizaţiei Covasna a PPMT, Attila Balázs. În judeţul CV există patru mandate de deputat, astfel că, după calcul, va trebui să obţină fiecare al treilea vot exprimat de alegătorii maghiari, respectiv 15-20 de mii de voturi, în funcţie de rata de participare.
  • Intre 14-15 octombrie Universitatea din Oradea şi Universitatea din Szeged (HU), Catedra de Limbă ?i Literatură Română, în colaborare cu Direc?ia Jude?eană pentru Cultură Bihor, Muzeul ?ării Cri?urilor din Oradea, Asocia?ia Română de Istorie a Presei, Filiala Cri?ana şi Asocia?ia Română de Istorie a Presei, Filiala Budapesta organizează conferin?a interna?ională cu tema ?Mass-media în post-comunism: mo?tenire, evolu?ie, tendin?e?. În prima zi, lucrările se vor desfă?ura la Universitatea din Oradea (sesiunea plenară ?i cele pe sec?iuni), iar a doua, la Gyula, în Ungaria (workshop la redac?ia Foaia Românească ?i vizitarea unor obiective culturale)
  • În cadrul Proiectului Cultural Contemporanii pentru prima dată se deschid o serie de ateliere de sculptură pentru publicul bucure?tean în două weekend-uri consecutive, respectiv 15-16 ?i 22-23 octombrie. Cu aceasta ocazie Asocia?ia Făuritori au publicat aplica?ia Ateliere pentru smartphone pe platformele IOS ?i Android, extensie a paginii web cu acela?i nume ? www.ateliere.net, prima aplica?ie din România ce ofera gratuit acces direct ?i ghidat către atelierele unor arti?ti importan?i din domeniile artelor decorative ?i sculptură din Bucure?ti. Institutul Balassi ? Institutul Maghiar din Bucureşti este partener al Asociaţiei Făuritori prin promovarea proiectului.

Bejegyzés navigáció