• Astăzi de la ora 12 va fi o manifestaţie de protest în faţa Ministerului Mediului, Senatului, Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Preşedinţiei. Participă fermierii şi toţi aceia care au suferit pagube în urma creşterii populaţiei de urşi, care după părerea protestatarilor este o situaţie devenită intolerabilă.
  • La Institutul Cultural Maghiar din Bucureşti are loc prezentarea volumului Prezentul trecut. Maghiarii din România în contextul schimbării de regim din 1989-1990. Proiectul Prezentul trecut a fost inițiat cu scopul de a prezenta schimbarea de regim din perspectiva maghiarilor din România, evidenţiind din istoria lor trei perioade: comunismul, revoluţia din 1989 şi anul schimbării de regim.
  • Şcoala primară şi grădiniţa naţionalităţii române din Chitighaz, judeţul Békés au fost completate cu o sală de sport, o curte pentru sport şi o sală specială pentru ştiinţe naturale, investiţia fiind realizată din 1,32 milioane euro, finanţată din surse UE şi de către Guvernul Ungariei.
  • Ca parte a Programului de relansare naţională, a fost publicat apelul de proiecte pentru subvenţionarea programelor şi evenimentelor maghiare de peste graniţele Ungariei, a anunţat, luni, Árpád János Potápi, secretar de stat responsabil pentru politici naţionale în cadrul Cancelariei Prim-ministrului Ungariei, la o conferinţă de presă, la Budapesta. Programul are un buget de 1,42 milioane euro, iar solicitanţii pot aplica pentru sume cuprinse între 850 -2 850 euro.
  • Ungaria oferă câte 200 000 de doze de vaccin împotriva coronavirusului pentru Muntenegru şi pentru Bosnia şi Herţegovina, pentru a spori imunitatea în cele două ţări, a declarat, luni, Péter Szijjártó, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, la întâlnirea din Polonia a statelor membre ale Grupului V4, la care au participat şi lideri diplomaţi din Balcanii de Vest.
  • Casa Județeană de Pensii Covasna anunță prelungirea termenului de încheiere a contractelor de asigurare socială în vederea obținerii pensiei pentru limită de vârstă, prin promulgarea Legii nr. 168/2021, până la data de 31.08.2023.
  •  Conducerea Primăriei Sfântu Gheorghe a solicitat duminică Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor relocarea sau vânarea ursului care a atacat sâmbătă un bărbat în apropiere de Şugaş Băi. Solicitarea vine după ce numărul exemplarelor de urs a crescut în acest an inclusiv în pădurile din jurul municipiului Sfântu Gheorghe, mai ales în zona Șugaș Băi. Din păcate, de data aceasta s-a ajuns ca un bărbat de 50 de ani să fie atacat de urs în timp ce se afla la alergare pe un traseu marcat din zonă. Acesta a ajuns la Spital cu multiple plăgi mușcate și zgâriate în zona capului, a umărului, a spatelui și în zona toracică și abdominală.

Bejegyzés navigáció