• Reportaj despre pregătirile pentru sărbătorirea lăsatei secului în comunele din jud. HR.
  • Reportaj despre planurile de şcolarizare în şcolile cu limba de predare în maghiară din jud. Arad.
  • Ordinul Premonstratens sărbătoreşte 900 de ani de existenţă, cu ocazia aniversării cardinalul Erdő Péter, primat al Ungariei, respectiv conducători ai ordinului din Ungaria au oficiat o slujbă de recunoştinţă în Catedrala Sfântul Ştefan din Budapesta. Cu ocazia aceasta, Poşta Maghiară a emis un timbru aniversar.
  • Este nevoie de mai multă atenţie şi de programe şi strategii dedicate tinerilor, activităţilor de tineret şi mişcărilor sportive în toate statele membre ale Uniunii Europene – a afirmat europarlamentarul Iuliu Winkler (UDMR, PPE), membru supleant în CULT. 
  • Numărul pagubelor produse de animale sălbatice în 2020 şi raportate la Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Harghita a fost considerabil mai mic decât în aceeaşi perioadă a anului precedent, în cele mai multe cazuri fiind vorba de atacuri ale urşilor asupra animalelor domestice – se află din datele furnizate de directorul APM Harghita, Domokos László.
  • Comisia Europeană a condamnat Ungaria pentru suspendarea unui post de radio independent (Klubradio), apreciind că decizia autorităţilor de la Budapesta ‘adânceşte îngrijorarea’ privind ‘libertatea şi pluralismul’ mass-media ungare, transmite AFP.

Bejegyzés navigáció