• Începe seria de evenimente din cadrul anului dedicat copiilor maghiari de peste hotarele Ungariei, anului tematic fiindu-i alocat în total 3,15 milioane de euro.
• Vorbim despre trendurile noi în arhitectura agricolă în Ținutul Secuiesc cu Köllő Miklós, specialist în domeniu.
• Au început înscrierile la concursul de regândire a istoriei prin scenarii ”Ce ar fi fost dacă”, organizat pentru liceeni de către Organizația Problema Solvenda România. Finala națională va avea loc la Universitatea Sapietia din Cluj pe 6 aprilie.
• Vorbim despre arhiva foto online Azopan cu inițiatorul proiectului Szőcs Edgár.
• Academicieni şi cercetători protestează la Budapesta, faţă de decizia guvernului ungar de a suspenda fondurile pentru cercetare și de a restructura Academia Maghiară de Ştiinţe. Ți la Cluj aproximativ 100 de persoane cu cărţi în limba maghiară în mâini au protestat, ieri, în faţa Consulatului General al Ungariei din Cluj-Napoca, faţă de intenţia Guvernului de la Budapesta, care a instituit un nou minister al inovaţiei şi tehnologiei, deviind către minister fondurile academiei şi ale celor 15 institute independente de cercetare pe care aceasta le susţine.

Bejegyzés navigáció