Autorităţilor locale spun că există un risc ecologic major la Băile Harghita, unde cele două iazuri de decantare ale fostei exploatări miniere de caolin au fost afectate de ploile abundente din ultimele luni, și de aceea există pericol de alunecare, urmat de o catastrofă de mediu. Prefectul județului cere constituirea unei comisii interministeriale formate din Ministerul Mediului, Ministerul Apelor, Ministerul Economiei şi Ministerul Finanţelor, pentru a se găsi o soluţie în această problemă.

Partidului Civic Maghiar solicită Consiliului Judeţean Harghita să încheie, în termen de 24 de ore, o convenţie cu o asociaţie de vânătoare în vederea neutralizării cu tranchilizante, capturării şi adăpostirii temporare, în condiţii de siguranţă, a urşilor periculoşi. Reprezentanţii PCM cer consiliului judeţean să acopere temporar cheltuielile acestei operaţiuni, după care să le deconteze către Ministerul Mediului, care ar avea sarcina soluţionării situaţiei animalelor mari de pradă.

Primarul comunei Lugaşu de Jos (jud.Bihor), Sorban Levente prezintă, astăzi la Oradea, programul Târgului Corvinilor – Târgul de 500 de ani, care va avea loc între 23 – 27 august. Târgul a fost înființat pe baza ordinului regal al lui Matei Corvin în 1470, iar prima dovadă scrisă a organizării acestuia datează din 1475, iar ultima din 1940. Târgul a fost reluat anul trecut la Lugaşu de Jos.

Astăzi începe ediția a 26-lea a Festivalului Sziget din Budapesta, la care au sosit deja zece mii de persoane. Organizatorii se aşteaptă la prezenţa a peste 500 de mii de participanţi în momentul de vârf al festivaului. Festivalul este organizat anul acesta sub campania Love Revolution. Capi de afiş sunt Lana Del Rey, Kendrick Lamar, Gorillaz, Mumford and Sons, Dua Lipa, Kygo, Arctic Monkeys, Liam Gallagher şi Shawn Mendes. (8 şi 15 august)

Aeroportul din Debrecen (Ungaria) a raportat în luna iulie un număr record de pasageri, mai exact 45 de mii de persoane au călătorit prin aeroportul ungar, cel mai apropiat de România. Din Debrecen pasagerii vor putea zbura spre opt oraşe europene, respectiv israeliene: Londra, Paris, München, Milano, Moscova, Eindhoven, Malmö şi Tel Aviv. Începând cu luna decembrie vor fi adăugate ofertei opt destinaţii noi: Barcelona, Dortmund, Doncaster, Basel, Milano-Malpensa, iar din martie 2019 încă trei insule din Marea Mediteraneană: Malta, Cipru şi Palma de Mallorca.

Bejegyzés navigáció