• Cca. 500 de persoane din judeţele Braşov, Covasna, Harghita şi Mureş vor protesta astăzi, de la ora 12, pentru a atrage atenţia asupra situaţiei provocate de suprapopularea urşilor în aceste judeţe. În jurul orei 13.00, după consultările cu ministrul Mediului, preşedinţii Consiliilor Judeţene Harghita şi Covasna vor da declaraţii reprezentanţilor mass-media.
  • Aproximativ 30 de tineri vor putea beneficia de burse în vederea participării la cursuri de formare în meseria de bucătar şi în ceea de ospătar, în cadrul unui parteneriat încheiat între Şcoala Populară de Arte şi Meserii din Sf. Gheorghe şi câţiva agenţi economici din judeţul Covasna. Prin acest proiect unele firme din domeniu vor angaja pe perioada verii, absolvenţi de liceu, urmând ca în toamnă, acelor tineri să le fie suportată prin burse o parte din cheltuielile de participare la cursuri de bucătar şi ospătar ? insert cu Gáj Nándor, directorul Şcolii Populare de Arte şi Meserii din Sf. Gheorghe.
  • Avem un interviu cu László Zsuzsa, conducătorul taberelor „Yuppi”. Aceste tabare se adreseaza copiilor si tinerilor cu boli cronice, cum este diabetul zaharat de tip 1 sau artrită reumatoidă juvenila. Pentru prima oară în programul mişcării Yuppi este organizat o tabără pentru familii care au probleme oncologie. Taberele „Yuppi” sunt unice în Romania prin metoda inovativă folosită de o echipa formată din medici specialişti, asistenţi medicali si dieteticieni (terapia prin experienţă/recreere terapeutică).
  • Mâine vom avea un interviu cu Kató Ibolya, liderul organizaţiei Fundaţia Diaconică a Tineretului Creştin KIDA din Ilieni (CV) despre primul curs de conductor din România Este vorba despre metoda Pető – o metoda de educaţie conductivă pentru ajutorarea copiilor cu dizabilităţi.
  • În perioada iulie-octombrie se vor desfă?ura două proiecte în jude?ele Covasna, Harghita ?i Bra?ov. Primul proiect se numeşte ?Formarea tinerilor absolven?i în domeniul antreprenorialului?, iar cel de-al doilea ?Elevi consilia?i, orienta?i spre succes!?. Scopul acestor programe este de a reduce rata de abandon universitar. Priectele – în valoare de 78.942 de lei – vor fi implementate de Asocia?ia pentru Identitate ?i Dialog din Sf. Gheorghe.
  • Au început înscrierile pentru cel mai mare eveniment de promovare a sta?iunii ?uga? Băi din Sfântu Gheorghe. ?uga? Mountain Bike Race va avea loc în 26 august, şi cuprinde trasee care măsoară 36 respectiv 62 km.

Bejegyzés navigáció