• Directorul CFR Călători, Iosif Szentes se plânge, că de când s-a introdus gratuitatea pentru transportul studenţilor, societatea CFR Călători nu are capacităţile necesare asigurării tuturor pasagerilor. Doar în prima lună de aplicare a măsurii s-au eliberat de patru ori mai multe abonamente, ca în luna precedentă, iar numărul studenţilor care utilizează serviciile CFR Călători a crescut cu 75%.
  • Mai multe unită?i medicale din judeţul Covasna au fost perchezi?ionate şi sigilate. Ofi?erii Direc?iei Generale Anticorup?ie (DGA) ? Serviciile Judeţene Anticorupţie (S.J.A.) Covasna, Mure? şi Harghita, coordona?i de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, au pus în executare 12 mandate de perchezi? Motivul a fost anchetarea unor infracţiuni de corupţie privind obţinerea sau menţinerea în plată a pensiilor de invaliditate, iar acţiunea vine ca urmare a unor denunţuri.
  • Un Complex de servicii comunitare, care include un centru de zi pentru copii şi un centru maternal, a fost inaugurat la Sfântu Gheorghe. Proiectul a fost finanţat în proporţie de 85% de către Ministerul Muncii prin programul de reabilitare a centrelor rezidenţiale şi centrelor de zi, iar diferenţa a fost asigurată de Consiliul Judeţean. În urma acestor investiţii, acest sediu a devenit un serviciu modern, care asigură găzduire zilnică pentru 28 de copii, cărora li se oferă îngrijire şi educaţie. În sistemul judeţean Covasna de protecţie socială sunt îngrijiţi 1700 de copii orfani sau abandonaţi de părinţi, iar, din păcate, numărul acestora creşte de la un an la altul.
  • 90% din bugetul pe 2017 al municipiului Gheorgheni este utilizat pentru achitarea cheltuielilor de funcţionare. Conform primarului Zoltán Nagy, s-a acordat un împrumut pe un an întreprinderii de termoficare, care a revenit din acest an în proprietatea municipalităţii, iar conform legilor au fost obligaţi la majorarea salariilor funcţionarilor publici. În acest an se vor diminua cu 15% cheltuielile cu mijloacele consumabile la toate instituţiile publice din municipiu.
  • Opt formaţii corale din ţară vor participa la cea de-a şasea ediţie a Festivalului muzicii corale ?George Sbârcea?, ce va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni la Sfântu Gheorghe, în încheierea ?Primăverii culturale?. Preşedinta Fundaţiei ?Mihai Viteazul?, Maria Peligrad, organizatoarea evenimentului, a declarat că festivalul a fost iniţiat în urmă cu şase ani în scopul revigorării mişcării corale româneşti şi poartă numele lui George Sbârcea, alias Claude Romano, unul dintre compozitorii şi cantautorii de marcă ai României interbelice, autorul celebrului şlagăr ?Ionel, Ionelule?, născut în anul 1914, în localitatea Topliţa, din judeţul Harghita.

Bejegyzés navigáció