• Ministrul de Interne al Austriei, Wolfgang Sobotka, a anunţat că Viena este pregătită să deschidă o acţiune în justiţie împotriva Budapestei, dacă autorităţile maghiare continuă să refuze să ia înapoi migranţi, care ar trebui să depună cerere de azil în primul stat membru al UE, potrivit regulamentului de la Dublin, transmite Reuters. Oficialii austrieci şi maghiari susţin că situaţia este în mare parte sub control, la aproape un an după ce frontiera dintre cele două state a devenit un punct central al crizei migranţilor.

  • ?efii guvernelor din Polonia, Cehia, Slovacia ?i Ungaria au avut, ieri, o reuniune informală a Grupului de la Visegrád, în Polonia. Premierii doreau să contureze o pozi?ie comună înaintea summitului informal al UE de la Bratislava, din 16 septembrie, care va discuta reformele UE după Brexit. La întâlnire a fost invitat premierul ucrainean, Volodimir Groysman, care a primit asigurări că Ucraina va fi sus?inută pentru integrarea în UE ?i pentru păstrarea integrită?ii sale teritoriale. Conform unor anali?ti cita?i de presa cehă, s-a căzut de acord că răspunsul la Brexit nu trebuie să fie o integrarea mai profundă a ?ărilor Uniunii Europene, ci mai degrabă o cooperare mai lejeră ?i mai multă flexibilitate.
  • Astazi de la ora 19.00 la Palatul Culturii din Târgu Mureş va avea loc concertul dedicat memoriei compozitorilor ?gemeni? Bartók Béla şi Kodály Zoltán, susţinut de Orchestra Filarmonicii Naţionale Maghiare, Corul Filarmonicii de Stat din Târgu Mureş, mezzosoprana  Balga Gabriellaşi baritonul Palerdi András, precum şi de câţiva dintre participanţii concursului de talente Fölszállott a páva, ediţiile 2012 şi 2014, respectiv taraful Parapács Zenekar şi ansamblul de dans Czifra Táncegyüttes. Dirijor: Kocsis Zoltán. Spectacolul intitulat ?Numai din izvor curat? îşi propune să prezinte publicului patrimoniul spiritual ? în întreaga sa complexitate ? creat de Bartók Béla şi Kodály Zoltán, cele două genii ale vieţii muzicale maghiare.
  • Clusterul bucureştean al institutelor culturale europene (EUNIC) organizează pentru a cincea oară Noaptea Literaturii Europene. Evenimentul are menirea să popularizeze traducerile literaturilor europene, precum şi cultura citirii. Pe 9 septembrie într-un maraton de lecturi publice literatura maghiară va fi reprezentată de recenta apariţie în limba română a romanului Rugul (Máglya) de Dragomán György, din care va citi pasaje actriţa Ozana Oancea. (Evenimentul se desfasoara in Teatrul de Animaţie ?ăndărică: Teatrul din nori).
  • Consiliul Judeţean Harghita participă la un proiect ce vizează digitalizarea patrimoniului cultural şi natural, alături de parteneri din mai multe ţări europene – au anunţat reprezentanţii instituţiei. Proiectul intitulat ‘Digitalizarea patrimoniului natural şi cultural în colaborare’ este coordonat de o organizaţie din Bulgaria, la el participând instituţii sau fundaţii din Grecia, Spania, Italia, Slovenia, Estonia şi România. Zonda Erika, director în cadrul Consiliului Judeţean HR, a declarat că in proiect sunt vizate bazele de date culturale, respectiv biblioteci, muzee, monumente istorice sau culturale, dar şi valorile naturale, cum ar fi arii naturale protejate sau orice atracţie naturală din judeţ. Ea a punctat faptul că proiectul are un buget de aproximativ 2 milioane de Euro, finanţat în cadrul Programului Interreg Europe, şi are o durată de 5 ani.
  • În perioada 14-15 septembrie 2016, Institutul Cultural Român Budapesta organizează cea de a treia ediţie a ‘Zilelor Jazzului românesc în Ungaria’, pe scena Clubului de Jazz ‘Opus’ la Budapest Music Center. Programul include concertul lui Emil Bîzga Cvartet si concert Bega Blues Band.
  • Partea a II-a a emisiunii: Cotidiene realizat de Forró László

Bejegyzés navigáció