Federaţia Sanitas va picheta între 9 şi 13 mai Ministerul Sănătăţii, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi Ministerul Finanţelor Publice.

Plenurile reunite ale celor două camere urmeayă să dea votul final privind numirea Irinei Radu în func?ia de pre?edinte – director general al Televiziunii Române. Comisiile de cultură ale Parlamentului au dat, luni, aviz pozitiv pentru Irina Radu.

Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, aflat în vizită în România, în perioada 5 ? 10 mai, participă la Forumul Fonduri Europene 2016-2020, ?i are o întâlnire cu ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea.

Au loc manifestări pentru sărbătorirea a 150 de ani de la înfiin?area monarhiei în România. La Bucure?ti, la Statuia Regelui Carol I din Pia?a Palatului Regal, va avea loc o ceremonie militară cu depunere de flori, în prezen?a mebrilor casei regale.

Va fi lansat primul studiu sociologic la nivel naţional cu privire la comportamentele de bullying în mediul şcolar, efectuat la comanda ?Salvaţi Copiii? România.

Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti organizează cea de-a XII-a ediţie a Festivalului Muzicii Maghiare, concurs de interpretare pentru tinerii muzicieni români ? ora 18:00, Str. Gina Patrichi nr. 8 (9 – 12 mai). Ediţia se desfăşoară sub semnul Anului Bartók, de la a cărui naştere s-au împlinit în martie 135 de ani

Bejegyzés navigáció