Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Dacian Cioloş au fost chemaţi în judecată de eurodeputatul Laszlo Tokes, în urma retragerii Ordinului ?Steaua României?, acţiunea fiind depusă, luni, la Curtea de Apel Bucureşti. Potrivit avocatului Kincses Elod, care îl reprezintă pe Laszlo Tokes, sunt chemaţi în judecată preşedintele Klaus Iohannis, pentru că ar fi încălcat Constituţia prin semnarea decretului de retragere a distincţiei, şi premierul Dacian Cioloş, care a contrasemnat documentul.

Potrivit sociologului Kiss Tamás de la Institutul pentru Studierea Minorităţilor Naţionale că guvernul, sub pretextul descentralizării, purcede la o re-centralizare. Fenomenul poate fi observat şi în alte ţări din regiune, potrivit analistului.

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a revenit luni la serviciu după ce Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) i-a ridicat interdicţia de a-şi exercita funcţia. Antal a fost suspendat din funcţie pentru o perioadă de 60 de zile, împotriva sa fiind demarate cercetări într-un dosar care vizează efectuare unor cheltuieli în cadrul programului de împrumut încheiat cu Banca Europeană de Investiţii.

Biserica romano catolică a câştigat, în prima instanţă, procesul pentru retrocedarea unei clădiri multă vreme, , adăpostea Palatul financiar din Oradea. Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Cornel Popa, a declarat că autorităţile judeţene vor contesta decizia.

Cadrele diactice continuă şi astăzi protestul început ieri în faţa Guvernului. Sindicaliştii cer, pe lângă salarii decente, eliminarea inechităţilor salariale existente şi demisia primului ministru.

În emisiunea ?Mozaik?, realizat de Darvas Enikő,  vom difuza interviu cu Németh Ferenc, cel mai râvnit percuţionist din New York, de origine din Ungaria. Németh Ferenc a fost invitat cu Trioul GilFeMa (Lionel Loueke – chitară şi voce, Massimo Biolcati – contrabas) la Festivalul Jazz in Church din Bucureşti (2 aprilie 2016).

Németh Ferenc (născut în 1976 la Keszthely) a studiat cu bursă la Berkeley College of Music, la New England Conservatory, iar în anul 2001 a dost admis la studii postuniversitare la Thelenious Monk Institute ? fiind primul toboşar şi totodată primul maghiar care pătrunde în această cetate. În anul 2003 s-a mutat la New York, fiind prezent pe marile scene alături de nume de rang internaţional precum Herbie Hancock, Wayne Shorter, Christian McBride, Terence Blanchard, John Abercrombie, Dave Samuels, Dave Grusin, Chris Cheek, Aaron Goldberg, Kenny Wheeler, Eli Degibri, Jonathan Kreisberg, John Ellis, Omer Avital şi enumerarea ar putea să continue.

Bejegyzés navigáció