? 27 ianuare este Ziua Internaţionala pentru Comemorarea Victimelor Holocaustului. Reţeaua Europeană Memorie şi Solidaritate, împreună cu Casa Conferinţelor din Wannsee (Germania), prezintă un scurt film de desene animate ?Memento?, regizat de artistul maghiar Szilágyi-Varga Zoltán. Filmul care poate fi urmărit pe internet pe site-ul organizatorilor, va fi emis de asemenea de catre numeroase canale de televiziune.

? Máté András Levente, deputat UDMR de Cluj a declarat pentru Redactia Minoritati ca potrivit legii partidelor politice este interzis infiintarea organizatiilor de tip militar. Dumitru Cornel Vâlcu, profesor universitar la UBB Cluj-Napoca, a lansat o petiţie prin care cere dizolvarea Patrulei lui Vlad Ţepeş, Petiţia a fost semnată deja de 300 de persoane, iar motivaţia petiţiei este că patrula reprezintă un pericol la adresa democraţiei.

? Ministerul ungar al Apărării elaborează un set de măsuri pentru gestionarea unei eventuale noi presiuni migraţioniste începând din primăvară. În caz de nevoie, armata se va mobiliza în termen de 48 de ore la frontierele Ungariei cu Slovenia, Serbia, Croaţia şi România

? Maghiarii din Slovacia au înaintat o petiţie în Parlamentul European referitoare la folosirea bilingvismului inclusiv în domeniul transportului pe calea ferată. Reprezentantul Grupului de Tineret Via Nova a Partidului Comunităţii Maghiare din Slovacia, Nagy Dávid, a atras atenţia asupra problemelor privind respectarea drepturilor lingvistice şi asupra problemelelor de finanţare pentru copiii din şcolile cu predare în limba maghiară.

? Korodi Attila a fost ales în funcţia de trezorier al grupului Partidului Popular European. Astfel, deputatul UDMR în următorii doi ani, este membru cu drepturi depline al Biroului Permanent al Grupului PPE din Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei.

? In anul 1860 (27 ianuarie) a murit matematicianul Bolyai János, unul dintre creatorii geometriei neeuclidiene, alături de Nikolai Lobacevski şi Bernhard Riemann (n. 1802)

? In anul 1919 (27 ianuarie) a murit poetul maghiar Ady Endre (n. 1877)

? Partea a II-a a emisiunii, ?Natúra Stúdió? va fi realizată de Benedek Csilla. Invitatul emisiunii, Kulcsár Orsolya, initiatorul proiectului „Banca Timpului” din Odorheiu Secuiesc va vorbi despre conceptia Banca Timpului (adica dai ce ai si primesti inapoi altceva, de la altcineva). Banca Timpului duce mai departe si dezvolta, in cadrul unui Sistem construit pe tehnologii moderne, ideea clacii si a bunelor relatii de colaborare dintre vecini, avand traditie pe aceste meleaguri. Printre scopurile sistemului initiat de catre Fundatia Civitas este construirea si ingrijirea legaturilor de colaborare si de intrajutorare intre oameni fara prejudecari, fara orice obstacol geografic sau social.

Bejegyzés navigáció