• Uniunea Pedagogilor Maghiari din România a depus ieri la Ministerul Educaţiei o petiţie semnată de aproape 3000 de învăţători maghiari din România, care ameninţă cu greva, dacă nu vor fi lăsaţi să predea limba română.
  • Uniunea Părinţilor Maghiari a iniţiat şi ea o petiţie pe internet, prin care cere Ministerului Educaţiei abrogarea articolul menţionat. Această petiţie are momentan peste 9.700 de semnături.
  • Interviu cu dr. Jakab Tibor, medic internist antropozof (Budapesta), despre experiența lui de o viața în abordarea creativă a problemelor medicale prin căutarea căii de mijloc între medicina academică și perspectiva integrativă asupra sănătății.
  • Ungaria ar putea fi ţară de tranzit pentru gazul rusesc, după finalizarea gazoductului TurkStream. Rusia va construi de asemenea încă două reactoare pentru centrala atomo-electrică de la Paks, din Ungaria, astfel ca energia necesară Ungariei să depindă în cea mai mare măsură de Rusia. – a spus premierul Ungariei, Viktor Orbán, la Moscova în cadrul unei conferinţe de presă ocazionată de întâlnirea cu preşedintele rus Vladimir Putin.
  • Referendumul privind redefinirea familiei va avea loc pe 6 şi 7 octombrie, între orele 7.00 şi 21.00. Guvernul aprobând în şedinţa extraordinară de marţi actele normative necesare pentru organizarea şi desfăşurarea scrutinului popular.
  • Potrivit site-ului Poliției de Frontieră, un nou cod roșu s-a instalat ieri în Vama Petea (jud. SM). Camioanele au de așteptat peste 2 ore și jumătate. Site-ul Trafic Online al Poliției de Frontieră indică cod roșu la Petea, pe sensul de ieșire din țară. Timpii de așteptare depășeau 150 de minute atât la ieșirea, cât și la intrarea în țară era deschisă o singură arteră.

Bejegyzés navigáció